Website Factory: Primărie

Site-uri funcționale, ușor de construit pentru toate primăriile din România

În România, deși există standarde cu privire la conținutul obligatoriu, majoritatea website-urilor primăriilor sunt greu de utilizat, făcând dificil accesul la informațiile și serviciile necesare cetățenilor. Website builder primărie este soluția care va oferi tuturor primăriilor posibilitatea de a-și construi un site care să conțină informațiile esențiale și relevante la nivel local pentru o bună comunicare cu cetățenii.Situația la nivel local în ceea ce privește prezența online a instituțiilor publice este dezarmantă. Website-ul primăriei este principalul punct de comunicare între administrație și cetățean, iar în majoritatea covârșitoare a situațiilor aceste website-uri sunt neactualizate, inaccesibile pe dispozitive mobile, prezintă probleme majore de securitate și nu oferă informație la zi pentru oameni. Deși nevoile de comunicare și de publicare de informații de interes public, precum și serviciile oferite cetățeanului sunt identice, fiecare primărie își construiește propriul site, ceea ce se traduce în faptul că se consumă sume uriașe pentru website-uri, ceea ce pune o presiune foarte mare pe bugetele locale, adesea limitate în special în administrațiile locale din urbanul mic și rural.

Website Factory: Primărie este o soluție unică, dezvoltată unitar, care poate fi apoi reutilizată de orice primărie. Astfel, fiecare autoritate locală va avea posibilitatea să-și construiască un site care să conțină informațiile esențiale și relevante la nivel local pentru o bună comunicare cu cetățenii. Compusă din module simple care facilitează publicarea de legislație, a bugetului local, pagini dedicate pentru anunțuri specifice administrative și simplu de integrat cu alte sisteme dedicate administrației, această soluție vine în sprijinul autorităților pentru a le ajuta să deschidă cât mai multă informație pentru oameni, în formate accesibile. 


🏁 Soluție care poate fi implementată doar cu sprijinul administrației publice



SCHIMBĂRI

  • O interfață funcțională între primărie și cetățeni;
  • Experiență unitară de navigare pentru cetățeni prin toate site-urile administrației locale;
  • Respectarea standardelor de dezvoltare și prezentare a website-urilor administrative;
  • Reducerea cheltuielilor din bugetele primăriilor;
  • Reducerea nevoii primăriilor de a avea o echipă dedicată de IT exclusiv pentru publicarea conținutului pe site;
  • Creșterea transparenței primăriei prin facilitarea publicării de informații pe site-uri accesibile și optimizate;
  • O mai bună comunicare cu cetățenii și servicii digitale eficiente


Status: Neadoptat

Vreau să finanțez acest proiect

Bine ai venit!

Ne bucurăm că vrei să faci parte din schimbare și că te interesează să finanțezi soluții de tehnologie civică sustenabile și cu impact pe termen lung. Hai sa povestim pe îndelete despre proiect și despre mecanicile Civic Labs. Trimite-ne un e-mail chiar acum și te contactăm în cel mai scurt timp pentru a stabili o intalnire.