SeisMap

SeisMap este un app web responsive care permite crearea de conturi distincte pentru utilizatorii specializați (în acest caz echipa INFP) și pentru cetățenii care pot contribui la rândul lor cu informații. Aplicația calculează automat, pe baza datelor primite și procesate, hărți de intensitate și rapoarte în timp real din teren. În același timp, aplicația permite și transmiterea de fișiere video și foto pentru o mai bună evaluare a situației din teren de către specialiști.


Status: Adoptă acest proiect

Implementat de:

Dezvoltat de:

Vreau să finantez acest proiect

Overview SeisMap

În eventualitatea unui cutremur, colectarea de fișe de observare directă din teren va fi o provocare. În cel mai pozitiv scenariu, în care echipa INFP de experți este în siguranță, va pleca imediat după un cutremur să raporteze din teren informații pentru a putea genera hărți de intensitate și alte seturi de date utile în evaluarea efectelor unui astfel de eveniment major. Dimensiunile acestei echipe sunt reduse, iar în prezent, chiar dacă opțiunea de a primi aceleași tipuri de date și de la cetățeni există, aceștia nu știu că pot contribui cu informații, iar accesul la instrumentul de raportare este foarte dificil.

In Page Banner Dor

Cutremur în orașul vulnerabil

Articol de: Georgiana Ilie, Decat o Revista

Un cutremur de 7,5 magnitudine va lovi Bucureștiul. Poate să vină oricând și nu facem tot ce-am putea ca să-i atenuăm urmările. Cutremurul va veni fără niciun avertisment. Citește mai mult.

Răspunsul medical

”O primă estimare a supraîncărcării, pe care răspunsul la cutremur îl va pune asupra serviciilor de urgenţă (n.r.: la nivelul Bucureștiului), arată că numărul potenţialilor răniţi care ar avea nevoie de intervenţie medicală reprezintă de două până la de patru ori mai mult decât numărul celor pe care ambulanţa şi UPU-urile îi asistă într-o zi obişnuită. Majoritatea, deşi nu toţi, vor ajunge la spital imediat după cutremur [...].
Aceştia s-ar adăuga cazurilor care ar fi asistate oricum în ziua respectivă, fără legătură cu cutremurul. Ceea ce înseamnă că ne putem aştepta ca numărul cazurilor să depăşească de aproximativ trei ori volumul normal de activitate.” (Analiza de sănătate publică, 2017, Considerații privind răspunsul medical în caz de cutremur, Observatorul Român de Sănătate)


Media despre cutremur

Mass-media joacă un rol crucial în informarea și educarea populației cu privire la cutremur. Cu excepția câtorva situații de publicare a unor ghiduri succinte de pregătire, cele mai frecvente materiale din presa generalistă fie doar raportează evenimente cu privire la exerciții de seism sau date statistice, fie joacă un rol critic la adresa autorităților. Iată câteva exemple despre modul în care mass media raportează despre cutremur din ultimele 12 luni.

Rolul cheie în consolidare

Un rol cheie în consolidare, dar și informare îl joacă asociațiile de proprietari. Ei sunt cei care pot ajuta toți locuitorii unui imobil să fie la curent cu legislația în vigoare, cu date despre clădirea în care locuiesc, cu sfaturi recomandări cu privire la pregătirea pentru dezastre, aceștia fiind cei care intră în contact foarte frecvent cu toți cei care dețin sau închiriază spațiu în clădire. Make Better a realizat un material educațional care ajută asociațiile să își mențină locatarii informați și îi ghidează prin hățișul legislativ în ceea ce privește consolidarea, ghid pe care îl puteți descărca de aici.

Legislație privind situațiile de urgență

Legislația în vigoare în domeniul managementului situațiilor de risc este un organism în permanentă schimbare pe măsură ce sectorul public, dar și cel non profit fac eforturi constante să aducă subiectul conștientizării riscului seismic pe agenda publică. În ultimii doi ani s-au remarcat o serie de modificări legislative care au avut ca focus principal consolidările din capitală, dar la nivel local, în localitățile cu risc seismic, normativele sunt încă vagi.

Bine ai venit!

Ne bucurăm că vrei să faci parte din schimbare și că te interesează să finanțezi soluții de tehnologie civică sustenabile și cu impact pe termen lung. Hai sa povestim pe îndelete despre proiect și despre mecanicile Civic Labs. Trimite-ne un e-mail chiar acum și te contactăm în cel mai scurt timp pentru a stabili o intalnire.

Bine ai venit!

Ne bucurăm că vrei să faci parte din schimbare și că vrei să implementezi această soluție de tehnologie civică. În acest moment nu există un call de finanțare deschis pentru acest proiect, dar hai să povestim pe îndelete despre proiect și despre mecanicile Civic Labs. Trimite-ne un e-mail chiar acum și te contactăm în cel mai scurt timp.