Online Scheduling System

Problema: Medicii de familie au la dispoziție 15 minute per pacient. Munca lor este extrem de birocratică și de foarte multe ori pierd timp pe proceduri inutile sau din cauză că nu au instrumente de productivitate la îndemână pentru a-și administra pacienții. De asemenea, monitorizarea și comunicarea cu pacienții pe care îi au în grijă, în cazul de față, a gravidelor și a nou-născuților, este realizată ad-hoc, cu ajutorul canalelor de comunicare clasice - prin telefon, mesaje text sau SMSuri, fără a avea nici un serviciu automatizat.

Soluția: Construirea unui sistem pentru programarile automate la cabinet în funcție de nevoile pacientului și de disponibilitatea calendarului medicului. Pratic odata ce ai o mama in sistem acesta sa ii faca automat un calendar de vizite atat la medicul de familie cat si la alte specializari de care aceasta are nevoie. Sistemul ar fi configurat și cu opțiunea de transmitere de notificări automate pentru paciente, fie remindere pentru a se programa din nou la consult, fie notificări de alt tip care țin de comunicarea dintre medic și pacient. Sistemul ar putea fi folosit de orice cabinet de medicina de familie pentru a elimina activități reundante care ocupa foarte mult din timpul care ar putea fi dedicat consultului.

Status: Neadoptat

Vreau să finanțez acest proiect

Bine ai venit!

Ne bucurăm că vrei să faci parte din schimbare și că te interesează să finanțezi soluții de tehnologie civică sustenabile și cu impact pe termen lung. Hai sa povestim pe îndelete despre proiect și despre mecanicile Civic Labs. Trimite-ne un e-mail chiar acum și te contactăm în cel mai scurt timp pentru a stabili o intalnire.