Bugetare Participativă

Soluție adoptată de Vitas

Portalul unde cetățenii au un cuvânt de spus privind bugetul local

Conform legii finanțelor publice locale, nr. 273/2006, bugetul local este obligatoriu pus în dezbatere publică de către autorități înainte de trimiterea sa spre Ministerul Finanțelor Publice. Dincolo de cheltuielile fixe și proiectele multianuale deja aprobate, primăria poate aloca în fiecare an o parte din bugetul localității, pentru alte proiecte care pot deriva din propuneri de utilizare a acestor sume, venite de la cetățeni. În practică, un document atât de complex și specializat precum bugetul local este dificil de analizat de către comunitate cât timp nu este contextualizat și explicat, iar mecanismele prin care oamenii pot contribui cu opinii și sugestii sunt dificile sau uneori tratate cu superficialitate.

Bugetare Participativă este un instrument digital care permite cetățenilor să se implice în mod direct în deciziile luate privind dezvoltarea localității lor. Soluția va fi o platformă care va putea fi folosită de toate primăriile care vor să își implice cetățenii în luarea acestor decizii importante. Soluția urmărește modelul Consul, implementat deja în 135 de orașe din 35 de țări, și va putea fi integrat cu ușurință cu alte soluții din ecosistemul dedicat administrației publice, cum ar fi Website Factory, Bugetare Participativă, Data Portal precum și alte platforme


🏁 Soluție care poate fi implementată doar cu sprijinul administrației publice


SCHIMBĂRI

  • Creșterea gradului de implicare a cetățeanului în deciziile din sectorul public;
  • Amplificarea vocii comunității în implementarea de proiecte necesare la nivel local, cu impact semnificativ;
  • Realizarea unui prim pas, complementar cu alte eforturi de transparentizare și implicare la nivel local, pentru a genera dezbatere pe marginea deciziilor bugetare ale orașului.

Status: Adoptat

Bine ai venit!

Ne bucurăm că vrei să faci parte din schimbare și că te interesează să finanțezi soluții de tehnologie civică sustenabile și cu impact pe termen lung. Hai sa povestim pe îndelete despre proiect și despre mecanicile Civic Labs. Trimite-ne un e-mail chiar acum și te contactăm în cel mai scurt timp pentru a stabili o intalnire.