Biroul de propuneri

Soluție adoptată de Vitas

Portalul unde cetățenii pot trimite sugestii administrației locale

Pentru cetățenii care vor să se implice în viața societății și să mențină o legătură cu autoritățile locale, modalitatea și locul în care pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare nu sunt mereu la îndemână. În paralel, prin lege, aleșii locali au obligația de a organiza cel puțin trimestrial întâlniri cu cetățenii și audiențe pentru a colecta propuneri din partea acestora, pe care apoi să le transmită mai departe consiliului local.

Biroul de propuneri este platforma prin care cetățenii vor putea trimite sugestii de îmbunătățire a activității pentru administrația locală, vor putea să le promoveze în rândul comunității pentru a câștiga și alți adepți, le vor putea urmări evoluția și vor putea vedea dacă sunt preluate de consiliul local în dezbatere. Soluția urmărește modelul Consul, implementat deja în 135 de orașe din 35 de țări și poate fi integrată și cu alte soluții care fac parte din ecosistemul dedicat administrației locale.

🏁 Soluție care poate fi implementată doar cu sprijinul administrației publice



SCHIMBĂRI

  • Consolidarea comunităților locale în jurul unor proiecte strategice pe care și le doresc implementate în orașul lor;
  • Amplificarea vocii cetățenilor în dezbaterea despre strategiile de dezvoltare locală;
  • Creșterea eficienței comunicării dintre autorități și cetățeni și preluarea de propuneri de proiecte relevante, susținute de grupuri consistente de cetățeni și cu impact mare asupra dezvoltării orașelor.

Status: Adoptat

Bine ai venit!

Ne bucurăm că vrei să faci parte din schimbare și că te interesează să finanțezi soluții de tehnologie civică sustenabile și cu impact pe termen lung. Hai sa povestim pe îndelete despre proiect și despre mecanicile Civic Labs. Trimite-ne un e-mail chiar acum și te contactăm în cel mai scurt timp pentru a stabili o intalnire.