Pregătire și răspuns în situații de urgență (2019-2020)

Un cutremur în București nu este o situație ipotetică. Este o certitudine că acest lucru se va întâmpla. În acest context, la mai bine de 40 de ani de la cutremurul din 1977, memoria colectivă a ascuns în profunzime amintirile acelui dezastru în încercarea de a-și înnăbuși teama. Dar realitatea este că, patru decenii mai târziu, Bucureștiul, la fel ca restul orașelor cu risc seismic ridicat, nu ar face față unui asemenea eveniment, iar pierderile de vieți omenești ar fi uriașe. Exercițiul Seism 2018, derulat de DSU arată că cel puţin 4.587 persoane şi-ar pierde viaţa, iar 8.585 ar fost rănite, 6 spitale vor fi distruse, 23 de unităţi spitaliceşti distruse parţial, iar 9 avariate, dar funcţionale O estimare, am spune noi, destul de optimistă.

Ce putem face pentru a deveni mai puțin vulnerabili? Cum putem să prevenim daunele inutile și accidentele care se ptrece din neștiință Cum putem să ne asigurăm că un număr cât mai mare de victime beneficiază de ajutor și de îngrijire în timp util? Tehnologia este aici să ne ajute și să ne facă mai siguri pe noi, să ne sprijine în momentele în care panica pune stăpânire pe noi, să ne ajute să ne organizăm eficient și să răspundem nevoilor de ajutor cât de repede cu putință.


Soluții

Neadoptat
Seismic Risk
Implementat de
Code for Romania
Dezvoltat de
Code for Romania

Vrei să te implici? Civic Labs are nevoie de tine!

Dacă esti finanțator sau companie IT și vrei să investești în soluții pe termen lung, bine documentate, sustenabile și previzibile, gata de implementat, poți prelua un proiect din vitrina Civic Labs.

Tratează România cu inovație

Dacă esti ONG, în Civic Labs găsesti soluția tehnică optimă, testată și bine documentată astfel încât să te axezi pe ce te pricepi cel mai bine: să obții rezultate reale în domeniul tău.

Abonează-te la newsletter

În fiecare an ne întâlnim cu sute de oameni, cu experți, specialiști, instituții, jurnaliști, cercetători, ONG-uri și cetățeni. Aflăm de la ei munți de informații utile și interesante care ne ajută să identificăm cele mai presante probleme ale domeniului, dar - cel mai important soluțiile pentru ele. Vrem să deschidem toate aceste cunoștințe pentru publicul larg, așa că ne bucurăm dacă te abonezi ca să te ținem la curent cu rezultatele cercetării și cu soluțiile identificate.

Trimite