Mediu

Când spunem mediul înconjurător, primele gânduri ne fug la păduri, natură și spații verzi. Dar mediul este un domeniu foarte vast care ridică problematici precum dezvoltarea urbană, infrastructura, zonele protejate, dezastrele naturale și strategii de protecție împotriva poluării de orice tip. Am început cercetarea noastră pe mediu în Civic Labs în anul 2018, pornind la drum cu o problemă foarte arzătoare pentru România, cea a cutremurului, care poate lovi oricând. Dar am pornit la drum cu încredere că putem prin tehnologie să construim o lume mult mai informată, pregătită și că putem sprijini cu ajutorul unor instrumente eficiente eforturile de salvare care îi vor urma.

Soluții

Rămâi cu noi

În fiecare an ne întâlnim cu sute de oameni, cu experți, specialiști, instituții, jurnaliști, cercetători, ONG-uri și cetățeni. Aflăm de la ei munți de informații utile și interesante care ne ajută să identificăm cele mai presante probleme ale domeniului, dar - cel mai important soluțiile pentru ele. Vrem să deschidem toate aceste cunoștințe pentru publicul larg, așa că ne bucurăm dacă te abonezi ca să te ținem la curent cu rezultatele cercetării și cu soluțiile identificate.

Trimite

Probleme identificate

Deși sunt multe probleme, succesul în rezolvarea lor vine dintr-o abordare metodică și sistematică. Pe parcursul cercetării am folosit un sistem de triangulare care presupune consultarea literaturii de specialitate relevante, validarea ipotezelor de lucru prin interviuri și focus grupuri cu specialiști din domeniu și consultarea datelor publice disponibile. Acest proces ne permite să ajungem la o lista de probleme valide și validate.

Problemele identificate pe parcursul cercetării sunt:

Media despre cutremur

Mass-media joacă un rol crucial în informarea și educarea populației cu privire la cutremur. Cu excepția câtorva situații de publicare a unor ghiduri succinte de pregătire, cele mai frecvente materiale din presa generalistă fie doar raportează evenimente cu privire la exerciții de seism sau date statistice, fie joacă un rol critic la adresa autorităților. Iată câteva exemple despre modul în care mass media raportează despre cutremur din ultimele 12 luni.

Bibliografie

Pentru înțelegerea unei probleme în profunzime unul din primii pași este consultarea literaturii de specialitate. Bibliografia conține lista surselor folosite în construirea hărții actorilor implicați, completarea ipotezelor de lucru, înțelegerea nuanțată a problemelor identificate, dar și a posibilelor soluții disponibile. Deschide acest material pentru a vedea de unde ne-am documentat.

In Page Banner Dor

Cutremur în orașul vulnerabil

Articol de: Georgiana Ilie, Decat o Revista

Un cutremur de 7,5 magnitudine va lovi Bucureștiul. Poate să vină oricând și nu facem tot ce-am putea ca să-i atenuăm urmările. Cutremurul va veni fără niciun avertisment. Citește mai mult.

Stakeholders - Pregătire și răspuns în caz de dezastru

Am discutat cu numeroase organizații și cu specialiști pe subiectul pregătirii pentru cutremur, dar și pe procedurile de intervenție în cazul unui asemenea eveniment major. Eforturile de salvare vor fi de datoria tuturor, o calamitate de tipul unui seism major fiind devastatoare atât pentru București cât și pentru restul țări. Am încercat să mapăm principalii actori implicați în problematica seismică. Această listă va continua să fie actualizată pe măsură ce continuăm cercetarea și dezvoltarea de soluții pentru acest domeniu.

Rolul cheie în consolidare

Un rol cheie în consolidare, dar și informare îl joacă asociațiile de proprietari. Ei sunt cei care pot ajuta toți locuitorii unui imobil să fie la curent cu legislația în vigoare, cu date despre clădirea în care locuiesc, cu sfaturi recomandări cu privire la pregătirea pentru dezastre, aceștia fiind cei care intră în contact foarte frecvent cu toți cei care dețin sau închiriază spațiu în clădire. Make Better a realizat un material educațional care ajută asociațiile să își mențină locatarii informați și îi ghidează prin hățișul legislativ în ceea ce privește consolidarea, ghid pe care îl puteți descărca de aici.