Grupuri vulnerabile

Incluziunea socială este un subiect care ajunge pe ordinea de zi, în atenția publicului, mereu ca o consecință a unui eveniment negativ. Grupurile vulnerabile, ca domeniu umbrelă, fac referire la subiecte precum sărăcia, copiii instituționalizați, persoanele cu dizabilități, comunitățile rurale etc și atacă problematici de tipul violenței domestice, al accesului la servicii, la educație și la o șansă reală. Ne propunem să ne îndreptăm atenția, an de an, spre câte un subdomeniu al acestor arii pentru a putea construi o schimbare reală, sustenabilă, cu ajutorul tehnologiei.

Rezultatele cercetării

Proiecte și programe de succes în combaterea violenței domestice

Proiectele și Programele derulate în România pentru combaterea violenței domestice sunt caracterizate de cele mai multe ori printr-o stare constantă de incertitudine. Lipsa fondurilor, succesul unor organizații în funcție de nivelul de efort și implicare al membrilor, lipsa proceselor de cercetare și lipsa unei “memorii instituționale” în sectorul ONG duce adesea la ignorarea unor modele de succes sau la copierea unor modele perdante din punct de vedere al rezultatelor, dar de succes în atragerea de fonduri. 

Din cauza lipsei de fonduri și a incertitudinii reînnoirii liniilor de finanțare organizațiile adesea nu planifică proiecte într-un mod integrat, nici nu etapizează creșterea unui proiect într-un mod organic. Majoritatea proiectelor nu sunt gândite scalabil, însă acest lucru nici nu este o condiție fundamentală de cele mai multe ori. Cele mai multe proiecte implementate pe sectorul de violență domestică sunt proiecte de conștientizare și popularizare a cauzei, costurile și duratele scăzute de implementare făcând acest gen de proiecte favorite la finanțare. O mare problemă a sectorului ONG în general și a sectorului violenței domestice sau a violenței împotriva femeilor în particular, o reprezintă lipsa liniilor de finanțare ce permit angajarea de personal, sectorul combaterii violenței domestice fiind în special dependent de categorii diverse de specialiști.

Stakeholders - Violență domestică

Domeniul combaterii fenomenului violenței domestice în România este divizat, în linii mari, între actorii instituționali și organizațiile nonguvernamentale. Primii dintre aceștia beneficiază de bugete considerabile și au și un rol de reglementare, precum și capacitatea de a impune litera legii, în timp ce ONG-urile, deși capabile să planifice soluții pentru problemele identificate în sector, nu au finanțarea și capacitatea necesare pentru a le implementa.

O a treia categorie de actori, care în mod frecvent construiește punțile dintre primele două sunt organizațiile internaționale active în domeniu, care au un rol de cercetare și consultare în legiferare. Există de asemenea și companiile cu strategii de CSR care includ combaterea violenței domestice, organizații religioase și politicieni cu agende dedicate. Nu în ultimul rând, există și finanțatori și administratori de granturi pe care se bazează majoritatea ONG-urilor din domeniu să își desfășoare activitatea.

Bibliografie - Violența domestică

Pentru înțelegerea unei probleme în profunzime unul din primii pași este consultarea literaturii de specialitate. Bibliografia conține lista surselor folosite în construirea hărții actorilor implicați, completarea ipotezelor de lucru, înțelegerea nuanțată a problemelor identificate, dar și a posibilelor soluții disponibile. Deschide acest material pentru a vedea de unde ne-am documentat.

Legislație privind combaterea violenței domestice

Majoritatea eforturilor legislative recente din România în domeniul combaterii violenței domestice sunt legate în mod direct de obligațiile internaționale ale României. Din acest motiv este importantă o viziune de ansamblu.

Soluții identificate

Rămâi cu noi

În fiecare an ne întâlnim cu sute de oameni, cu experți, specialiști, instituții, jurnaliști, cercetători, ONG-uri și cetățeni. Aflăm de la ei munți de informații utile și interesante care ne ajută să identificăm cele mai presante probleme ale domeniului, dar - cel mai important soluțiile pentru ele. Vrem să deschidem toate aceste cunoștințe pentru publicul larg, așa că ne bucurăm dacă te abonezi ca să te ținem la curent cu rezultatele cercetării și cu soluțiile identificate.

Trimite