Date deschise (2019-2020)

A avea acces la date deschise este doar primul pas în a folosi datele spre binele comunității. Încercăm prin programul Civic Labs să echipăm societatea civilă, comunitățile și administrația publică cu acele instrumente digitale care să îi ajute să ia cele mai bune decizii pentru orașele în care locuiesc. Fie ca traducem datele în informație sua îmbunătățim sistemele de colectare de date suntem cu fiecare soluție mai aproape de orașe inteligente.

Descarcă de aici raportul Civic Labs Transparență, 2019-2020 - Acces la legislație și date deschise

Actori - Date Deschise

În ceea ce privește subiectul datelor deschise, deși administrația centrală și toate instituțiile și administrațiile din teritoriu colectează date esențiale pentru funcționarea aparatului de stat, aceste date nu au fost (și în multe cazuri încă nu sunt) colectate și centralizate sau puse la dispoziția publicului într-o formă utilă pentru el. Am discutat cu experți în deschiderea de date, cu data scientists și cu developeri pentru a înțelege unde sunt cele mai profunde blocaje și cum le putem depăși.

Probleme - Date Deschise

În ceea ce privește digitalizarea administrației, România ocupă în mod constant printre ultimele poziții din punct de vedere al indicatorilor Digital Economy and Society Index (DESI). Potrivit datelor pe care le-am colectat în interviurile derulate cu experți în domeniu, România a avut o perioadă de creștere între anii 2013 și 2015 când a avut loc construirea infrastructurii de date deschise, ceea ce a plasat România în Global Open Data Index în primele 15 poziții din 90 de state. La finalul anului 2018, însă, România a coborât pe poziția 24, iar din punct de vedere al clasamentului DESI, țara noastră se situează constant pe ultimul sau penultimul loc. Aici am trecut în revistă toate blocajele depistate în domeniul datelor deschise în România.

Rămâi cu noi

În fiecare an ne întâlnim cu sute de oameni, cu experți, specialiști, instituții, jurnaliști, cercetători, ONG-uri și cetățeni. Aflăm de la ei munți de informații utile și interesante care ne ajută să identificăm cele mai presante probleme ale domeniului, dar - cel mai important soluțiile pentru ele. Vrem să deschidem toate aceste cunoștințe pentru publicul larg, așa că ne bucurăm dacă te abonezi ca să te ținem la curent cu rezultatele cercetării și cu soluțiile identificate.

Trimite