Acces la legislație

Accesul liber la legislație este un drept al tuturor cetățenilor. Dar, în același timp, accesul nu este suficient. Înțelegerea textului legii, decostruirea procesului legislativ pentru publicul larg, creșterea transparenței și a gradului de participare a oamenilor la consultările publice, toate sunt componente esențiale pentru un stat sănătos. Tehnologia ne poate ajuta pe toți să fim mai aproape de cei care construiesc sistemul și să înțelegem cât mai bine cum ne impactează viața și ce instrumente avem la dispoziție pentru a ne implica în luare deciziilor la nivel legislativ.

Descarcă de aici raportul Civic Labs Transparență, 2019-2020 - Acces la legislație și date deschise

Actori - Acces la Legislație

Deși poate trece drept o nișă, dată fiind complexitatea procesului și a jargonului legislativ accesul la legislație este, în fapt, un domeniu foarte amplu în care sunt implicați nenumărați actori din sectoare distincte care, conform rezultatelor cercetării noastre, au blocaje considerabile în a-l administra și îmbunătăți. Am discutat cu specialiști în domeniu, cu experți , am analizat acte normative și am stat de vorbă reprezentanți ai administrației pentru a putea înțelege procesul în detaliu și pentru a putea veni cu soluțiile potrivite.

Probleme - Accesul la Legislație

Un proces alambicat și a un limbaj extrem de dificil de înțeles de publicul larg. Aceste două atribute fac din accesul la legislație un proces foarte străin publicului larg care, deși este obligat să îl respecte și să se supună rigorilor rezultatelor sale, adică legile, are mari provocări în a-l identifica și asimila. Aici am trecut în revistă toate blocajele depistate în domeniul accesului la legislație în România.

Rămâi cu noi

În fiecare an ne întâlnim cu sute de oameni, cu experți, specialiști, instituții, jurnaliști, cercetători, ONG-uri și cetățeni. Aflăm de la ei munți de informații utile și interesante care ne ajută să identificăm cele mai presante probleme ale domeniului, dar - cel mai important soluțiile pentru ele. Vrem să deschidem toate aceste cunoștințe pentru publicul larg, așa că ne bucurăm dacă te abonezi ca să te ținem la curent cu rezultatele cercetării și cu soluțiile identificate.

Trimite