Overview Voluntar DRM

Orice resursă și orice voluntar care poate ajuta în eventualitatea unei calamități majore reprezintă o șansă de supraviețuire pentru o victimă. Având în vedere estimările daunelor și a pierderilor de vieți omenești în cazul unui cutremur, societatea civilă trebuie să poată interveni eficient la rândul său, să ofere sprijin și ajutor, fara a pune în pericol sau a îngreuna eforturile de salvare derulate de autorități. Voluntar DRM este o aplicație mobilă care va permite forțelor de intervenție (jandarmi, poliție, pompieri etc) să valideze voluntarii care își oferă ajutorul pe teren. Soluția permite administrarea și managementul de resursă umană voluntară, ajutând autoritățile să știe, la nivel teoretic, pe ce capacitate de răspuns se poate baza din partea societății civile și în ce regiuni.

Există foarte mulți voluntari calificați, specializați care pot să intervină în caz de dezastru, dar în prezent nu există un sistem simplu de management al acestor resurse, accesibil atât ONG-urilor cât și autorității competente. Din cauza impredictibilității unui astfel de eveniment, nu putem ști unde se vor afla acești voluntari în momentul producerii sale, câți dintre ei vor mai fi capabili să intervină și cum pot fi ei validați în cazul în care nu au acte doveditoare la ei. Chiar dacă aceste acte ar fi disponibile, agenții din teren nu ar avea capacitatea tehnică de a-i valida altfel decât pe un dispozitiv mobil. Mai mult, situație incertă a duratei perioadei care nu permite comunicațiile online, va face acest procedeu și mai dificil.


Soluția propusă

Voluntar DRM este o aplicație mobilă care va permite forțelor de intervenție (jandarmi, poliție, pompieri etc) să valideze voluntarii care își oferă ajutorul pe teren. Soluția permite administrarea și managementul de resursă umană voluntară, ajutând autoritățile să știe, la nivel teoretic, pe ce capacitate de răspuns se poate baza din partea societății civile și în ce regiuni.

Profil de utilizatori

Sistemul are doua tipuri de utilizatori:

(a) Administratorul DSU care are capacitatea de urmări simplu care este nivelul de reurse umane disponibile din teren la orice moment și de a cere organizațiilor situații actualizate și poate comunica prin notificări și alerte cu aceștia

(b) Agentul din teren, care are un cont dedicat unde poate valida voluntari, adauga si administra voluntarii spontani și de unde poate mobiliza prin mesaje voluntari într-o anumită regiune

Shutterstock 1208649583 Converted

User stories

Ca agent din teren

cu ajutorul aplicației pot să:

  • Accesez aplicația atât de pe un dispozitiv mobil cât și de pe un desktop
  • Îmi creez un cont de organizație în aplicație cu ajutorul unor credențiale pe care le primesc de la administratorul DSU
  • Vizualizez listele de voluntari și să le filtrez pe mai multe criterii
  • Adaug, voluntari spontani în aplicație și să îi aloc pe o zona geografică
  • Editez alocarea oricărui voluntar
  • Vizualizez toți voluntarii unei organizații, dintr-o regiune, de pe o anumită specializare și să le pot trimite alerte
  • Pot trimite alerte personalizate la nivel de voluntar sau grup de voluntari însoțite de fișiere media


Ca administrator DSU

cu ajutorul aplicației pot să:

  • Accesez aplicația atât de pe un dispozitiv mobil cât și de pe un desktop
  • Creez conturi de organizație pentru fiecare ONG care îmi pune la dispoziție voluntari
  • Trimit remindere atât automat cât și manual la nivel de ONG sau de voluntar
  • Adaug voluntari în platformă
  • Editez profilul fiecărui voluntar în parte
  • Import liste ample de voluntari cu ajutorul câtorva pași simpli
  • Am la îndemână contactele fiecărei organizații și fiecărui voluntar
  • Efectuez căutări simple și să pot aplica filtre pe baza de date a aplicației.
  • Export baza de date într-un format accesibil (xls, csv)