sanatatea mamei si a copilului

Sănătatea mamei și a copilului - unde suntem?

Natalitate. Grupuri vulnerabile. Mame adolescente. Prematuri. Mame cu boli rare. Alăptare. Ora de aur. Privat vs sistem de stat. Toate aceste subiecte ne trec pe sub lupă în acest an în care analizăm domeniul sănătății mamei și a copilului nou-născut.

Încercăm prin acest program să aducem la lumină problemele cu care se confruntă această arie și să găsim împreună cele mai bune soluții digitale pentru a le remedia sau rezolva în totalitate. 

În abordarea noastră de a descoperi care sunt problemele cele mai pregnante când vine vorba de Sănătatea mamei și copilului am folosit metoda triangulării. Aceasta se bazează pe un sistem de confirmare în trei puncte, pentru a ne asigura că evităm influențele provenite din ”bula informațională”. 

În primă fază se parcurge literatura științifică și de specialitate disponibilă pe acest subiect. Aceasta ne ajută să vedem care sunt informațiile deja existente și validate, procesul fiind util în formularea unor întrebări și ipoteze mai specifice legate de problemă. 

Al doilea punct este consultarea datelor disponibile publice, mai ales cele de la Institutul Național de Statistică și alte surse de date care ar putea să conțină informații relevante. Astfel, ne formăm o opinie mai detaliată despre cum arată și care este prevalența fenomenelor identificate în primul pas. 

După care luăm legătura cu experți din domeniul (în acest caz medical, dar nu numai) pentru a valida, contextualiza și completa informațiile descoperite în primii pași. Validarea este făcută în doua etape, prima dintre ele fiind interviurile în persoană cu expertul în cauză, ceea ce ne permite să obținem o înțelegere detaliată a unui subdomeniu specific (cum ar fi operația de cezariană). A doua etapă este reprezentată de focus grupuri, unde aducem la aceeași masă experți din mai multe subdomenii pentru a vedea cum interacționează aceste probleme în sistem. 

Deși acest proces este descris liniar, el este unul care trebuie înțeles într-o continuă dinamică cu celelalte componente. De exemplu, dacă datele primare infirmă prevalența unui fenomen descris în literatura de specialitate, atunci ne întoarcem la literatură pentru a contextualiza limitele și aplicabilitatea informațiilor de acolo. Dacă literatura de specialitate descrie o problemă foarte specifică, dar aceasta este infirmată de experți, ipoteza de lucru este și ea modificată la rândul ei.

”Sănătatea mamei și a copilului” este un domeniu extrem de complex ale cărui părți se influențează reciproc, inclusiv în afara domeniului medical (includem aici și zona socială, politică sau de ”cutumă medicală”). Domeniul de analiză se extinde din perioada decizională, înainte de concepție, prin procesul nașterii până în momentul în care nou-născutul atinge vârsta de un an. 

Fragmentarea domeniului este aproape inevitabilă când ne uităm la diversitatea actorilor implicați, de la medici de familie, moașe, ginecologi, neonatologi, asistente medicale până la asistenți sociali, poliție, părinți, sau instituțiile statului responsabile cu reglementarea acestuia.

Sarcina, un act medical

În România, sarcina, care după toate considerentele este un proces fiziologic normal, este excesiv medicalizată. Ceea ce duce la o abordare de tip ”top down”. Ca să explicăm, în Franța, sarcina este în grija medicului de familie (inițial) după care aceasta este urmărită de către o moașă, care are multiple atribuții, de la transferul de informație (cu privire la înfășat, alăptare, etc), suport psiho-emoțional, specialist medical și consilier social. Medicul specialist intervine doar în cazurile în care există un risc pentru mamă sau pentru copil. Astfel se evită o încărcare inutilă a sistemului medical cu cazuri tipice și cu o dezvoltare normală. În România această situație este tocmai invers - una în care femeia însărcinată de multe ori ajunge la medicul de familie după ce s-a consultat cu un medic specialist. 

Una dintre problemele majore este lipsa de comunicare între actorii implicați, și la nivel instituțional dar din păcate de multe ori și la nivel individual (fie că vorbim de relația pacient-medic, fie de relația medic – medic). Astfel se ajunge la situația în care viitorii părinți devin singurii ”centralizatori de informație” care ”plimbă dosarul” cu toate actele necesare de la o instanță medicală la alta. Cadrul legal actual permite medicului de familie să constate și să urmărească sarcina, dar aceasta, în practica medicală, nu se întâmplă pentru că ”medicul de familie dă doar trimiteri”. 

Rata cezarienelor în România (din datele care ne stau la dispoziție în momentul de fată, care sunt incomplete) este de peste 40% (în anumite zone atingând și procentul de 60-70%) în condițiile în care Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca rata cezarienelor să nu depășească 10-15% din totalul nașterilor din populație. Toate acestea într-un context în care în România, legal vorbind, nu există posibilitatea cezarienei ”la cerere”.

Problematica nașterilor în rândul mamelor adolescente (România ocupă locul unu în UE, de trei ori peste media europeană), aduce în lumină nu doar o situație medicală. Dacă ne uităm la diferențele de vârstă între parteneri (diferența de vârstă a mamei adolescente vs. vârsta tatălui), acestea sunt considerabile, caz în care există o posibilitate crescută de abuz între parteneri sau cel puțin de dezechilibru de putere, ceea ce se reflectă în stabilitatea socială a noi familii care se formează. (Pentru mai multe informații și reprezentări grafice cu privire la statisticile referitoare la mamele adolescente din România, vă recomandăm acest articol).

“Ora de aur” sau a ”ora magică” (în care nou născutul nu este separat de mamă în prima oră de la naștere) este de multe ori absentă, deși este validată științific și există ca recomandare cu multiple beneficii medicale și psihosociale. Motivele invocate atunci când această practică este ignorată sunt considerente de cutumă medicală (”așa se face dintodeauna”) și aspecte practice din spital. 

Absența informațiilor

Nu există surse centralizate și verificate de informație (nu vom considera grupurile de mame de pe Facebook ca fiind surse sigure de informație). Există o absența cronică a planningului familial, dar și de informații legate de ce ar putea partenerul să facă pentru a veni în sprijinul sarcinii. 

Nu există sisteme de suport psihologic pentru femeile care trec prin procesul sarcinii (sau al pierderii unei sarcini), care, combinat cu faptul că multe femei nu-și cunosc drepturile și nici obligațiile în această situație, pune presiune nu doar pe familie dar și pe întregul sistem medical.

Acestea sunt doar câteva dintre problemele descoperite, celelalte din considerente de spațiu o sa fie doar enumerate pentru a facilita înțelegerea complexității domeniului. 

Alte probleme descoperite:

- Lipsa cunoștințelor despre sănătatea reproducerii

- Lipsa accesului uniform la servicii de avort

- Lipsa infrastructurii de suport a statului pentru femeile care fac avort

- Sarcinile sunt foarte rar monitorizate în comunitățile marginalizate

- Adresarea prea tarzie către organele medicale în comunitățile marginalizate

- Abandonul nou-nascutilor în spital

- Lipsa consilierii psihologice pe timpul sarcinii

- Lipsa unui sistem integrat de colectare, prelucrare și transmitere de date

- Automedicația în timpul sarcinii

- Lipsa unei pregătiri adecvate în comunicarea cu pacientul a personalului medical

- Lipsa unei infrastructuri și a unui cadru legal pentru nașterile neconvenționale și nesupravegheate

- Problematica nașterii premature și a mortalității la naștere

- Sistemul de acordare de concediu pentru creșterea copilului, precum și specificul cultural românesc descurajează împărțirea responsabilității între părinți

- Lipsa unor mecanisme de sprijin care să ajute mamele în păstrarea legăturii cu profesia și dezvoltarea profesională  

Citește mai multe detalii aici

Situația nu este deloc ușor de rezolvat, dar care sunt următorii pași, acum că avem o hartă a situațiilor problematice?

După cercetarea și identificarea problemelor, urmează incubarea. În acest pas problemele identificate sunt grupate, sortate și analizate, proces în care se creaza o imagine despre cum ar arăta o soluție ideală pentru rezolvarea acestora. Pe baza problemelor identificate se face și o cercetare tehnologică. Ne uităm cum au fost rezolvate probleme similare, și ce putem învăța din greșelile dar și succesul altora. Astfel evităm situația în care „reinventăm roata”. Pe baza acestor informații se clădește prototipul de lucru (o machetă a soluției) care, în următorii pași, este rafinat și dezvoltat în așa fel încât să răspundă optim problemelor identificate. Astfel ne asigurăm nu doar că soluția rezolvă problema inițială dar că această soluție este una la îndemâna beneficiarilor și este ușor de înțeles și folosit. 

Prin tot acest proces avem încrederea că putem construi soluții nu pentru a rezolva probleme punctuale ci pentru a pune bazele schimbării unui domeniu în întregimea sa prin soluții integrate cu impact pe termen lung. Un efect secundar sperat este acela în care fiecare dintre noi își găsește rolul în construirea unei posibile soluții. Schimbarea mult așteptată pornește în primul și primul rând din noi înșine, și fiecare din noi poate să contribuie. 

We are the ones we`ve been waiting for!